Monilioza este o boala pe cat de raspandita pe atat de periculoasa pentru toate speciile de samburoase (cais, piersic, nectarin, prun, cires, etc). Aparitia ei este favorizata de umiditate indelungata combinata cu diferente mari de temperatura intre zi si noapte - de obicei primavara.

Monilioza ataca lastarii tineri, florile si frunzele, pe toate uscandu-le iremediabil. Pentru pomii de 1- 2 ani poate fi fatala iar celor ce depasesc aceasta varsta le poate cauza  uscarea definitiva a unor ramuri, de asemenea si uscarea tuturor fructelor existente in zonele afectate.

 

Tratamentul ar trebui sa fie mai degraba preventiv decat curativ. Odata instalata boala este mai greu de combatut.

TRATAMENT MONILIOZA - PREVENTIV

- toamna - imbaierea pomilor cu zeama bordeleza sau orice alte preparate ce au in compozitie sulfatul cupru.

- primavara - la intrarea in vegetatie - in faza de buton roz si apoi la inceperea scuturarii petalelor - tratament cu Dithane M45, se va repeta acest tratament periodic (7 zile), dar dupa aparitia frunzelor i se va adauga si Folicur Solo 250EW sau Orius 25EW - maxim 3 tratamente pe an in aceasta combinatie.

 

TRATAMENT MONILIOZA - CURATIV

- la constatare,  indiferent de stadiul floral se va aplica tratament cu Signum combinat Dithane M45, cu repetare dupa 5-7 zile sau dupa ploi torentiale.

- dupa caderea florilor se va aplica Dithane M45 combinat cu Folicur Solo 250 EW sau Orius 25 EW cu repetare dupa 7-10 zile.

 CITESTE MAI MULTE DETALII DESPRE - COMBATEREA MONILINIEI LAXA SI FRUCTIGENA