Pepiniere recomandate
 
 

Primavara este un anotimp dificil pentru pomicultori. Temperaturile mai ridicate si zilele mai lungi ne dau speranta ca iarna a trecut,  dar sunt multi anii in care iarna se intoarce pentru perioade de obicei scurte, 2-3 zile. Aceste reveniri tarzii ale iernii afecteaza mai mult sau mai putin pomii fructiferi, depinde de fenofaza (stadiul de vegetatie) in care se afla.

Un inghet de o noapte cu temperaturi de 0 pana la -1 grade Celsius nu provoaca de obicei daune semnificative, pomii au capacitatea de a rezista unui astfel de fenomen de scurta durata.

Probleme apar cand perioada de expunere este mai mare sau temperatura scade incepand cu -2 grade Celsius.

Dupa intrarea in vegetatie mugurii florali la cais, piersic, nectarin in stadiul buton alb/roz rezista la temperaturi de pana la  -6 grade Celsius pentru o perioada de 12 ore, de obicei o noapte, daca fenomenul se va repeta si in urmatoarea noapte, daunele vor fi considerabile.

Pentru prima noapte cu temperaturi de pana la -6 grade pagubele nu vor fi mai mari de 10 - 15%, aceasta reducere de muguri se va regasi in calitatea si cantitatea fructelor. Dupa aceasta noapte, daca gerul continua, vorbim de pagube insemnate cantitativ care vor depasi 25% din productie.

Florile deschise la cais, piersic si nectarin rezista la temperaturi de pana la -2 grade Celsius cu pagube de pana la 15%. Cand temperaturile scad sub -2 (-3 _ - 7) grade Celsius florile ingheata si cad din pomi, afectand astfel considerabil productia, existand posibilitatea ca dupa doua nopti consecutive cu astfel de temperaturi toate florile sa cada.

La speciile cires, visin si prun rezistenta la inghet este asemanatoare.

La speciile mar, par si gutui rezistenta la inghet difera in stadiul floral deschis complet cand este intre -1 si -2 grade Celsius.

Rezistenta pomilor scade cand fructele sunt deja formate incepand cu -1 grad Celsius la cais pana la -2 grade Celsius la cires, visin, mar, par, etc. - pagube de peste 50%.

Asadar, trebuie sa intelegem ca daunele sunt mai mari in functie de fenofaza pomilor, respectiv sensibilitatea creste odata cu dezvoltarea fructelor.

Ce trebuie sa facem pentru a ajuta pomii sa treaca mai usor de perioadele cu inghet tarziu de primavara ?

In primul rand, trebuie stiut faptul ca pomii care au avut probleme cu boli netratate in anul precedent sau cei care sunt afectati in momentul inghetului de Monilinia laxa (monilioza) – cires, visin, prun, cais, nectarin, piersic – vor fi afectati mult mai grav comparativ cu pomii sanatosi. Un pom cu o imunitate scazuta risca uscarea completa dupa un astfel de fenomen meteo.

La infiintarea livezii trebuie sa aveti in vedere atat solul din livada dumneavoastra dar si clima din zona, astfel doar anumite specii si soiuri se vor adapta. Sunt specii pomicole cu o rezistenta foarte scazuta la ingheturile tarzii din tara noastra – problemele apar incepand cu -1 grad Celsius.

In cazul avertizarilor meteo ce prevad temperaturi de -1, -2 grade Celsius se pot aplica inainte cu 24 - 48 de ore tratamente cu ingrasaminte foliare ce au in compozitie potasiu si fosfor combinate cu un adjuvant Break Thru sau Spraygard, care ofera protectie pomilor indiferent de stadiul de vegetatie in care se afla.

Cand temperaturile scad sub - 2 pana la -5 grade Celsius putem trece la activitati de incalzire a livezii folosind gramezi de rumegus, butoaie cu crengi ramase de la taiere, cauciucuri, gramezi de ciocani sau alte resturi vegetale uscate.

Se vor pozitiona la o distanta de aproximativ 25-30 metri pe fiecare rand din livada.

Atentie! Resturile vegetale nu vor fi lasate sa arda cu flacara.

Astfel se va crea o perdea de fum peste livada si temperatura ambientala se va ridica in medie cu 2 grade Celsius.  De asemenea va fi impiedicata si formarea brumei .

Stresul cauzat de frig este o influenta a mediului, care are un efect direct asupra cresterii si fructificarii pomilor.

CITESTE SI  REVITALIZAREA POMILOR DUPA INGHETUL TARZIU DE PRIMAVARA